Sesiune publică de sprijin și îndrumare pentru potențialii beneficiari eligibili – GAL Caransebeș

Asociația Grupul de Acțiune Locală Caransebeș a organizat recent o sesiune publică de sprijin și îndrumare dedicată potențialilor beneficiari eligibili în cadrul apelului de proiecte „Sprijin pentru funcționarea Grupurilor de Acțiune Locală, managementul Strategiilor de Dezvoltare Locală și evaluarea impactului în comunitate”.

Evenimentul a avut loc joi, 26.06.2025, la Episcopia Caransebeșului, reunind reprezentanți ai autorităților locale, organizații non-guvernamentale, instituții publice și membri ai comunității interesați de accesarea fondurilor nerambursabile puse la dispoziție prin acest apel.

În cadrul întâlnirii, echipa GAL Caransebeș a prezentat obiectivele apelului de proiecte, criteriile de eligibilitate, activitățile eligibile, precum și pașii necesari pentru depunerea cererilor de finanțare. De asemenea, au fost oferite informații clare privind rolul GAL în sprijinirea dezvoltării comunităților locale, prin implementarea eficientă a Strategiei de Dezvoltare Locală. Participanții au avut ocazia să adreseze întrebări și să primească clarificări punctuale referitoare la ideile de proiecte proprii, beneficiind astfel de o îndrumare personalizată în vederea elaborării propunerilor.

Acest site nu reprezinta pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga responsabilitate referitoare la corectitudinea si coerenta acestor informatii apartine persoanelor care au initiat pagina web. Contributia Uniunii Europene prin Ministerul Fondurilor Europene. Pentru informatii despre alte Programe desfasurate sub egida Uniunii Europene in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind procesul de aderare al Romaniei la Uniunea Europeana, puteti sa vizitati pagina de internet a Reprezentantei Comisiei Europene in Romania si pagina de internet a Ministerul Fondurilor Europene. Toate informatiile, privind programele si masurile furnizate in aceasta pagina sunt distribuite GRATUIT si nu sunt destinate comercializarii.