În luna mai, Asociația GAL Caransebeș a desfășurat o serie de activități educative dedicate protecției mediului la clasele primare ale Centrului de zi pentru copii „Sfântul Vasile cel Mare”. Sub sloganul „Grijă pentru natură, grijă pentru viitor!” copiii din clasele I-IV au participat la ateliere interactive, jocuri educative și prezentări adaptate vârstei lor, menite să dezvolte dragostea față de natură și responsabilitatea față de mediul înconjurător.
Pe parcursul întâlniri, elevii au învățat despre importanța reciclării, economisirii resurselor și protejării ecosistemelor locale. Cu ajutorul specialiștilor din cadrul GAL Caransebeș, copiii au descoperit ce înseamnă poluarea, cum putem reduce deșeurile și ce putem face, zi de zi, pentru a avea un mediu mai curat.
Prin aceste inițiative, Asociația GAL Caransebeș își propune să încurajeze implicarea timpurie a celor mici în protejarea mediului, dezvoltând comportamente responsabile și sustenabile încă de la cele mai fragede vârste.