Sesiuni publice de sprijin și îndrumare încheiate pentru Intervențiile 1 și 2 din Strategia de Dezvoltare Locală GAL Caransebeș

În perioada 18 – 20 noiembrie 2025, Asociația Grupul de Acțiune Local Caransebeș a organizat o serie de sesiuni publice de sprijin și îndrumare dedicate intervențiilor 1 și 2 din Strategia de Dezvoltare Locală, având ca scop principal facilitarea accesului la educație pentru tineri

Evenimentele s-au desfășurat la sediul Asociației GAL Caransebeș, str. Spitalului, nr.10 și au reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, organizațiilor neguvernamentale, furnizorilor de servicii sociale și alți actori locali interesați de identificarea de soluții pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile.

Temele principale ale dezbaterilor:

Intervențiile vizate:

Prin organizarea acestor sesiuni, GAL Caransebeș urmărește să ofere sprijin concret comunității și să asigure o mai bună fundamentare a proiectelor ce urmează a fi depuse, în concordanță cu nevoile reale ale tinerilor.

Scopul nostru este de a reuni instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale și comunitatea locală într-un efort comun de identificare a unor soluții viabile care să îmbunătățească accesul la servicii sociale. Considerăm că doar printr-o colaborare eficientă și constantă putem răspunde în mod adecvat nevoilor celor mai vulnerabili membri ai comunității noastre.

Acest site nu reprezinta pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga responsabilitate referitoare la corectitudinea si coerenta acestor informatii apartine persoanelor care au initiat pagina web. Contributia Uniunii Europene prin Ministerul Fondurilor Europene. Pentru informatii despre alte Programe desfasurate sub egida Uniunii Europene in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind procesul de aderare al Romaniei la Uniunea Europeana, puteti sa vizitati pagina de internet a Reprezentantei Comisiei Europene in Romania si pagina de internet a Ministerul Fondurilor Europene. Toate informatiile, privind programele si masurile furnizate in aceasta pagina sunt distribuite GRATUIT si nu sunt destinate comercializarii.